Pustai stă la pândă!** Tehnicianul Gazului e favorit să preia Dinamo dacă pleacă Ando

Redactor:
Mihai Nejneru
Redactor:
Nicu Bădescu
Pustai stă la pândă!** Tehnicianul Gazului e favorit să preia Dinamo dacă pleacă Ando
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația lui Ioan Andone la Dinamo este destul de neclară. Chiar
dacă unele voci spun că un eventual succes în Cupă i-ar asigura
prelungirea contractului pentru sezonul următor, șefii caută și o
alternativă în cazul în care Ando va pleca în țările arabe. Cel pe
care acționarii roș-albi au pus ochii este Cristi Pustai.

Aflați la finalul unui sezon declarat compromis indiferent de
deznodământul din finala Cupei României, conducătorii din „Ștefan
cel Mare” pun la punct planul cu care vor aborda stagiunea
viitoare. Cum proiectul „New Dinamo” este abia la început, aceștia
caută să se orienteze spre variante care să se muleze perfect pe
această strategie.

Pustai ar
accepta!

Cel mai recent nume care a fost luat în calcul de acționarii
roș-albilor este Cristi Pustai, cel care o antrenează de patru ani,
cu succes, pe Gaz Metan Mediaș (locul 7). Profesorul de matematică
a fost deja abordat prin intermediari de dinamoviști și a fost
extrem de deschis la o eventuală negociere cu șefii „câinilor”. În
plus, tehnicianul are un atu important față de ceilalți
contracandidați, pentru că la vară îi expiră contractul cu
Mediașul.

Îi plac
tinerii și nu e scump

Trei sunt motivele principale pentru care acționarii din „Groapă”
par să fi ajuns la un numitor comun în ceea ce-l privește pe
Pustai:

1. Îi plac tinerii și a reușit să facă o echipă competitivă la
Mediaș tocmai cu mulți fotbaliști proaspeți, la fel cum se cere la
Dinamo în prezent.

2. Nu ar cere un salariu mare, precum ceilalți tehnicieni pe care
„câinii” îi au în vizor, gen Pițurcă ori Ionuț Badea.

3. Ține cont de strategia conducerii și nu se încăpățânează să
conducă echipa dictatorial.

Și Ciobi
speră!

„Câinii” iau în calcul și o variantă surpriză: Liviu Ciobotariu. În
prezent tehnician la Dinamo II, fostul fundaș ar putea reprezenta o
variantă utilă pentru dinamoviști în cazul în care celelalte
opțiuni vor dispărea.

Sunt mai multe echipe cu bani care îl vor pe Pustai, am fost
întrebat și eu despre situația lui

Ioan Horoba, președinte Gaz Metan Mediaș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×